27 mar. 2010

Animale care te mentin sanatos sau care te pot imbolnavi

Sambata, 18 Iulie 2009, Sursa: Ziare.com
Autor: Anca Serghesc
Intreaba milioanele de oameni care detin animale de companie daca acestea intr-adevar le fac viata mai frumoasa si vei primi un singur raspuns, insotit eventual de un zambet larg.
Animalele ne fac atat de fericiti incat, drept recompensa pentru asta suntem pregatiti sa curatam custi, cutii, sa umblam prin zeci de pet-shopuri in cautarea conservei sau jucariei favorite si sa le facem provizii exagerate de hrana, numai buna pentru a le tine blanita lucioasa si sanatoasa. Chiar daca stim ca va veni si perioada naparlirii.
Si nu doar pentru ca o serie de studii au demonstrat ca animalele de companie ne ajuta sa fim mai sanatosi, cateodata in moduri complet neasteptate. Animalul potrivit poate miscora sansele stapanului de a se imbolnavi de inima, poate tine stresul acestuia sub control si chiar "mirosi" o serie de boli grave.
Totusi, nu toate animalele sunt create la fel. Cateva sunt chiar periculoase pentru sanatatea stapanilor. Health a consultat trei experti pentru a afla care sunt cele mai "sanatoase" animale de companie.
1. Cainii
Cercetarile stiintifice in domeniu aduc numai vesti bune pentru iubitorii de caini. Acestia isi ajuta stapanii sa isi micsoreze colesterolul, presiunea arteriala si nivelul trigliceridelor. Stapanii cateilor traiesc si mai mult decat alti oameni in urma unui atac cardiac si fac mult mai mult sport.
Si asta pentru ca e mult mai simplu sa-ti iei cainele cu tine pentru o plimbare in parc decat sa mergi singur si sa fii privit cu mila de perechile de indragostiti.
"Doar a mangaia un caine echivaleaza cu a urma un intreg tratamet intr-un centru de sanatate", explica Marty Becker, autor al lucrarii The Healing Power of Pets (Puterea de vindecare a animalelor de companie).
"Dupa doar un minut sau doua, organismul emana o cantitate mare de neurochimicale cu efect pozitiv, precum dopamina si serotonina. Cainele simte aceeasi usurare", explica Becker.
Tote acestea se adauga imensului lor talent de a detecta cancerul si a prezice episoadele epileptice.
Din pacate, nicio rasa de caine nu este complet antialergenica, explica Gregg Takashima. Cei care sufera de alergii, dar vor totusi un astfel de companion, ar trebui sa aleaga din rasele cu par scurt sau carora nu le cade parul atat de mult.
Iar daca nu poti tine sub nicio forma un caine in casa, insoteste-ti vecinul atunci cand isi plimba patrupedul, iar beneficiile vor fi aceleasi. Cainii sunt extrem de generosi.
2. Pisicile
Probabil ca si posesorii de pisici au parte de aceeasi explozie de hormoni ai fericirii ca si proprietarii de caini, doar ca studiile in legatura cu acest aspect sunt mai putine, sustine Alan Beck, din cadrul Univeristatii Purdue, Facultatea de Medicina Veterinara, specializat in legatura dintre om si animal.
Un asemenea studiu a dovedit ca atat cainii, cat si pisicile domolesc presiunea arteriala a stapanilor, micsorand considerabil stresul. In plus, un alt studiu efectuat anul trecut la Universitatea Minnesota a conchis ca oamenii care n-au avut niciodata o pisica au cu 40% mai multe sanse sa moara in urma unui atac de cord.
Multi proprietari de pisici au declarat ca atunci cand nu se simt bine sau sunt bolnavi, micile lor feline se cuibaresc pe sau langa ei, ajutandu-i sa se simta mai bine. Fenomenul nu a fost inca explicat, insa dr. Beck este de parere ca temperatura ridicata a corpului pisicii, de peste 38 de grade Celsius, are efectul unei sticle cu apa calda lipite de corp.
Iar cele 25 de vibratii pe secunda, atunci cand toarce, ajuta presiunea arteriala a stapanului sa scada.
Desi e drept ca mai multe persoane sunt alergice la pisici decat la caini, singura si cea mai eficienta cale de a creste niste copii fara alergii este sa-i lasi sa se joace cu puii de pisica. Statisticile arata ca numarul alergiilor este mai mare in cazul copiilor care nu au avut de-a face cu aceste animale.
Specialistii spun ca la loc de frunte sunt siamezele, extrem de inteligente si prietenoase.
3. Pestii
Daca esti alergic la caini ori pisici si mai esti si stresat pe deasupra, un acvariu cu pesti ar putea fi o alternativa viabila. Acesta are asupra ta acelasi efect pe care il are muzica buna. Te poarta intr-o transa care iti face bine, explica dr. Becker.
Numeroase studii au aratat ca a petrece timp in natura, in salbaticie, reduce stresul si te ajuta sa te simti mai bine. Un acvariu are avantajul de a-ti oferi toate astea in intimitatea casei tale.
Acesta este si motivul pentru care in salile de asteptare, la doctor, se afla acvarii. Un studiu a aratat ca pacientii care urmeaza sa fie supusi unei operatii, la dentist, isi pot cobori nivelul stresului doar privind timp de 20 de minute un acvariu, efectul fiind acelasi ca si cum ar fi fost hipnotizati.
Daca stresul iti da tarcoale la serviciu, n-ar fi rau sa-ti iei un acvariu mic, de birou, si sa-ti lasi privirea sa alunece, din vreme in vreme, inspre minusculii tai companioni.
4. Pasarile
Chiar daca sunt companioni ai oamenilor de secole, doar recent cercetatorii au descoperit proprietatile benefice ale pasarilor asupra sanatatii proprietarilor lor, explica dr. Takashima. Ca si in cazul pestilor, aceste vietuitoare au un efect relaxant, chiar revigorant, aducand frumusetea salbatica in casa ta.
Intre om si pasari se creaza aceeasi interactiune ca si intre om si caini sau pisici. Ba mai mult, pasarile au avantajul de a putea fi invatate sa iti raspunda chiar in limbajul pe care il stapanesti cel mai bine. De cele mai multe ori, legatura creata intre pasare si om, mai ales daca prima are si o speranta mare de viata, este pe viata.
Nici nu este obligatoriu sa ai o colivie. A privi pasarile din curte, domestice sau nu, poate avea acelasi efect. Iar daca nu ai pasari domestice, poti sa-ti faci plinul de seminte diferite; in asa fel incat sa poti atrage si te bucura de prezenta mai multor specii.
Iar daca nu vrei sa faci investitii sau cheltuieli pe vreme de criza, poti sa-ti faci rost de un DVD cu pasari. Cercetarile au aratat ca vizionarea unor imagini cu pasari, primate sau pesti, dupa o zi stresanta, coboara presiunea arteriala si domoleste ritmul cardiac.
5. Caii
Nicio lista a animalelor "sanatoase" pentru om nu ar fi completa fara cai, spun specialistii. E adevarat, marimea si puterea lor ii pot face un pic intimidanti, mai ales in cazul calaretilor incepatori.
"Castigand controlul asupra unui cal, o creatura cu mult mai mare decat tine, e ca si cum ai prelua controlul asupra problemelor ce par de nerezolvat din viata ta", explica dr. Becker.
Tocmai de aceea caii sunt folositi in sute de tratamente si terapii; in cazul femeilor abuzate, a oamenilor cu dizabilitati, cu probleme de alimentatie etc. Calaritul ofera si o senzatie de eliberare si libertate persoanelor imobilizate in scaunul cu rotile.
Iar faptul ca iti folosesti muschii faci din echitatie un sport perfect pentru te ajuta sa iti tonifici organismul. Din pacate, a avea un cal in batatura nu e tocmai cel mai la indemana in ziua de azi. Exista totusi hipodromurile care te pot ajuta sa iti faci un bine.
6. Hamsterii
Intre hamsteri, ca si oricare alte animale "de buzunar", cum ar fi porcusorii de guinea sau iepurii, si oameni se creaza o legatura destul de trainica, de pe urma careia beneficiaza si o parte si alta. In plus, ajuta copiii sa experimenteze ideea de responsabilitate.
Totusi, atentie! Hamsterii pot avea virusul care declanseaza salmonella si este bine sa fie evitati daca in casa exista copii mai mici de 5 ani.
 3 animale de companie de evitat
Pe cat de "sanatoase" sunt animalele descrise mai sus pentru om, pe atat de mult trebuie evitate cele de mai jos, spun expertii citati de Health.
Testoasele
Sunt adorabile, dar impreuna cu alte reptile, cum ar fi serpii sau soparlele, te pot imbolnavi de salmonella. Nu e nevoie sa-ti amintim semnalmentele acestei boli: febra, diaree, crampe stomacale etc.
Primatele
Chiar si primatele mici, precum maimultele sau cimpanzeii, sunt extrem de puternice si te pot rani foarte grav. Asta, in ciuda aspectului lor aproape uman. In plus, ele pot transmite boli precum variola sau tuberculoza.
Sconcsi
Desi nu e cazul Romaniei, americanii au reusit sa domesticeasca, intr-o oarecare masura, chiar si "puturosii" sconcsi. Insa, acestia raman animale salbatice care iti pot transmite chiar turbarea. Acelasi lucru se intampla si in cazul veveritelor, care nu ar trebui, sub nicio forma, sa fie tinute in casa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Singurul prieten absolut dezinteresat pe care omul il poate avea in aceasta lume egoista, singurul care nu-l va parasi niciodata, singurul care nu se va dovedi vreodata ingrat sau tradator, e cainele… El va saruta mana care nu are mancare de oferit, el va linge ranile si plagile cauzate de duritatea acestei lumi… Cand toti ceilalti prieteni pleaca, el ramane.
- George G Vest