De ce ti-e frica, nu scapi!

Nu mergi cu liftul, cu metroul si nici nu cobori vreodata la subsolul blocului, in spatiile acelea stramte unde ti se pare ca te striveste tavanul? O iei la fuga, tipand, cand dai cu ochii de vreun paianjen? Nu suporti sa vezi serpi nici macar la televizor? Fel de fel de fobii – spaime exagerate, nejustificate de vreun pericol real, resimtite sub forma unei anxietati puternice si exteriorizate prin manifestari intense, de genul unor adevarate atacuri de panica – bantuie vietile a surprinzator de multi oameni.

Unele sunt rar intalnite: teama de barbi (de oamenii cu barba, adica; se numeste pogonofobie), de flori (antofobie) sau de obiecte din sticla ori cristale (cristalofobie). Altele, insa, sunt destul de frecvente, cum sunt variatele tipuri de zoofobii (frica de diverse animale).
E interesant ca, in ciuda faptului ca spaimele resimtite sunt irational de puternice, in unele cazuri (in special cand e vorba despre zoofobii) oamenii de stiinta au gasit explicatii care suna rezonabil si care tin de evolutia speciei umane.
Unele fobii, precum o frica panicarda de clovni (coulrofobie), sunt destul de obisnuite la copii, dar in mod normal dispar la maturitate; sunt rari adultii care resimt o astfel de teama. Exista si oameni care sufera de mai multe fobii (afectiune descrisa drept polifobie).
Frica de caini
O zoofobie destul de raspandita, teama de caini (cynofobia) se dezvolta, de obicei, ca urmare a faptului ca persoana a fost, la un moment dat, muscata de un caine sau a asistat la un atac de acest fel asupra altcuiva. Dar exista si oameni care se tem de caini pur si simplu pentru ca stiu ca acestia pot musca.

Acum, sa eviti sa te apropii prea mult de un caine necunoscut e ceva cat se poate de rezonabil; despre cynofobie se poate vorbi nuimai atunci cand e vorba despre o frica extrema de orice exemplar canin, fie el un pekinez blanos, cat o minge, sau un dog german cat un vitel.

Tratamentul acestei fobii - destul de suparatoare, avand in vedere numarul mare de caini pe care ii intalnim zilnic, chiar si in orase - se face, in general, prin obisnuirea treptata cu prezenta cainilor, sub supravegherea unui specialist.

Frica de serpi

Si acesta fobie pare una "de supravietuire", altfel nu s-ar explica de ce e atat de raspandita. Pe vremea cand au aparut primii oameni, Pamantul era deja plin de serpi (la ora actuala se cunosc aproape 3000 de specii) dintre care multi erau veninosi. Asadar, serpii puteau fi o amenintare serioasa, iar oamenii au invatat de timpuriu sa se fereasca de ei. Ar fi de inteles, astfel, de ce unii se sperie de serpi chiar daca ii vad doar intr-o poza ori la televizor; fobia de serpi o au multi oameni care nici n-au vazut vreodata un sarpe in realitate. 

Intr-un experiment foarte interesant, participantii - adulti si copii - au trebuit sa detecteze imaginea unui sarpe printr-o multitudine de alte imagini ale unor elemente din natura. Si toti au reusit sa detecteze sarpele mai rapid decat alte subiecte - flori, broaste sau omizi. Cercetatorii cred ca acesta abilitate (poate dobandita in cursul evolutiei) de a repera rapid un sarpe in peisaj i-ar fi ajutat pe stramosii nostri sa supravietuiasca si tot ea ar sta la originea acestei fobii (ofidiofobia), una dintre cele mai raspandite din cate exista.

Frica de paianjeni

Oamenii de stiinta vorbesc, in acest caz, despre o fobie dezvoltata ca mod de aparare, in cursul evolutiei. Printre paianjeni se intalnesc cele mai multe nevertebrate terestre veninoase, incomparabil mai multe decat printre insecte, de pilda, asa ca nu e de mirare ca oameni care n-au nici o problema cu gandaci sau alte goange se tem, totusi, de paianjeni (arahnofobie). 

Teama acesta e mult mai des prezenta la femei decat la barbati (chiar de la varste foarte mici) fapt pe care cercetatorii il explica prin diviziunea muncii practicata pe vremea cand oamenii traiau ca vanatori-culegatori: femeile - in a caror sarcina cadea "culesul' - aveau deseori de-a face cu paianjeni, in cursul activitatii lor de zi cu zi. Au invatat, astfel, ca paianjenii ar putea reprezenta un pericol - pentru ele si copiii pe care ii aveau permanent in grija - si au ajuns sa se teama de ei si sa-i evite.

In schimb, vanatoarea (treaba barbatilor) presupunea alte insusiri - forta fizica, rezistenta la efort, capacitate de orientare si, evident, curaj. Prin urmare, barbatii care, la vederea unui paianjen, ar fi sarit in sus, tipand, n-ar fi fost de nici un folos tribului si speciei.

Poate parea ciudat, dar frica de paianjeni este cea mai comuna fobie in randul oamenilor. Oameni de stiinta sustin ca o atare spaima nejustificata fata de inofensivele arahnide isi are originile in marile epidemii care au lovit lumea de-a lungul timpului, anunta TheTelegraph.

Arahnofobia, asa cum este denumita frica de paianjeni in termeni medicali, reprezinta un „comportament invatat” al oamenilor si s-a transmis din generatie in generatie inca din timpurile in care primele epidemii au lovit omenirea, afirma cercetatorii germani de la Universitatea din Wurzburg. In acele timpuri se impamantenise ideea ca arhnidele sunt purtatoarele bolilor si ca inofensivele, de altfel, insecte sunt reprezentante ale spiritelor malefice. De aceea frica de paianjeni a castigat teren in fata temerilor fata de viespi, albine sau tantari.

Frica de alti oameni

E uimitor cat de multi oameni intra in panica, transpira, au o senzatie de greata si ameteala (uneori chiar lesina!) atunci cand sunt pusi in fata situatiei de a vorbi in fata unei adunari. Cei mai multi dintre noi au emotii la ideea confruntarii cu un public; fobia, insa (sociofobie, in cazul acesta, sau anxietate sociala), se defineste prin prezenta unor manifestari cu adevarat intense si, in cazurile cele mai grave, prin repulsia fata de prezenta oricarei persoane, cu exceptia membrilor apropiati ai familiei.

Inca putin inteleasa si, de aceea, mult studiata, aceasta fobie apare, de obicei, inca din copilarie/adolescenta, de obicei in jurul varstei de 13 ani. Cu rabdare si antrenament, cu sprijin din partea anturajului si apeland la ajutorul unui terapeut, poate fi depasita, reducandu-se anxietatea incercata in prezenta altora la un nivel suportabil.