De cînd prefectul Atănăsoaie a băgat băţul prin gard şi a agitat steagul luptei contra maidanezilor, viaţa noastră nu mai e aceeaşi. Prin sufragerii de bloc, curţi şi platouri de televiziune cetăţenii se împart riguros în două tabere, gata oricînd să se latre una pe alta şi să se mîrîie argumentat. Ba chiar şi pe coridoarele Parlamentului s-a ajuns ca reprezentanţii să-şi bată apropouri, cum că eutanasia politică a adversarilor ar fi o soluţie.
Ca şi cetăţenii Capitalei, redactorii Academiei Caţavencu se înfruntă mai jos, în cel mai corect şi cinstit spirit democratic, adică prin vot deschis: spiritele romantice, tolănite la umbră, ale iubitorilor de maidanezi contra inimilor reci şi raţionale ale celorlalţi. Iată o înfruntare din care, ca de obicei, nu va ieşi nimic!
Dragoş VASILE
Radu ALEXANDRU
Cu faptul că eutanasiem vaci nu are nimeni vreo problemă, pentru că au ceafa mai delicioasă. Alin IONESCU
Ca biciclist şi iubitor de pinguini n-am nici o problemă, dar aş prefera totuşi o serie de procese individuale, caz cu caz, astfel încît acuzaţii să beneficieze de pedepse graduale. Văd un tribunal internaţional şi maidanezii în boxă, ca la Nürnberg. Cine a muşcat vreodată să fie eutanasiat fără apel. Cei care doar au lătrat cetăţenii să fie condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, la spart piatră cu dinţii. Apoi ar urma pedepsele mai blînde, pentru ultraj şi mîrîituri: zece ani de săpat la canal, cu ghearele. Pentru pişat fără motiv pe roţile autoturismelor, doi ani cu suspendare şi castrare cu anestezie. Cei cuminţi, precum Liliacul şi Vulpaşin de la mine de la bloc, să fie daţi spre adopţie Partidului România Mare.
Mihai RADU
E ştiut că cel mai bun prieten al românilor e Marea Neagră. E de ajuns. Nu cred că avem nevoie şi de alţi prieteni, mai ales că Marea Neagră nu cere de mîncare, nu aduni rahatul după ea pe străzi, nu lasă păr. E adevărat, nici nu dă ouă. Cred că sîntem prea săraci ca să ne permitem alţi prieteni. Cît despre nenea Atănăsoaie, pe-ăsta nici Marea Neagră cred că nu-l înghite.
Florin IARU
Cică era o celulă a condamnaţilor la moarte cu un român (înjurînd de mamă) şi un evreu care, cu multă smerenie, se ruga de zor: „Fereşte, Doamne, de mai rău!“. „Ce să fie mai rău ca moartea, jidane?“ – se răţoieşte românul. Brusc, se deschide uşa celulei. Intră gardianul: „Vi s-a comutat pedeapsa“. Românul exultă, în timp ce evreul se roagă de zor, îngrozit: „Fereşte, Doamne, de mai rău!“. Şi gardianul citeşte sentinţa: „Se comută condamnarea la moarte prin împuşcare în condamnare la moarte prin jupuire“. Aşa şi cu eutanasierea cîinilor. Gîndiţi-vă ce ar fi fost dacă legea ne-ar fi obligat să plătim impozit pentru fiecare patruped sau să fim obligaţi să le cedăm locuinţele. E bine că ne-am oprit la eutanasiere. Milostivi din toate cartierele, osul e la voi!
Există soluţii mai bune
Patrick André de HILLERIN
Dacă „eutanasiere“ este doar un eufemism pentru injecţie letală, omorâre prin mijloace specifice sau cine ştie ce alte acţiuni executate cu sânge rece împotriva unor animale cu sânge cald, atunci nu este bine ca maidanezii să fie eutanasiaţi. Pe de o parte. Pe de altă parte, dacă îi considerăm pe maidanezi nişte pensionari de lux ai adăposturilor de animale de pe lângă diverse primării, beneficiari ai unor tratamente nesimţite cu hrană şi medicamente, atunci ar trebui să luăm în calcul o tăiere a costurilor mai drastică decât castrarea. Totuşi, consider că cea mai bună soluţie pentru problema maidanezilor ar fi ca aceştia să fie strânşi din toată ţara, duşi pe domeniul de vânătoare de la Balc, îmbrăcaţi în piei de mistreţi şi oferiţi spre împuşcare prietenilor domnului Ion Ţiriac, la fiecare început de an. Pe lângă maidanezi, unii politicieni ar mai scăpa de nervi, iar fundaţii gen „Patru Lăbuţe“ ar trebui să-şi pună imaginaţia la lucru, inventând noi metode de a smulge bani de la donatori miloşi.
Nic SÂRBU
Eu, personal, am o problemă serioasă cu babele fără treabă şi moşii fără pensie care-şi rup de la gură ca javrele pe care nu le lasă ei să moară să nu mă lase pe mine să trăiesc cu pantalonii intacţi. Da, vreau o soluţie! Aş vrea ca statul să mă apere de oameni, de cîini mă feresc singur. Deocamdată, prin a sta mai mult în casă. Dar să revin, eu chiar am soluţia aia. E drept, va fi valabilă doar peste vreo două sute de ani, deci e la fel de fezabilă ca oricare alta cu care ar veni azi guvernanţii sau oengiştii pro-patru-labe: teleportarea cîinilor undeva, prin constelaţia Canis Major. Cu tot cu prietenii lor cei mai buni, pensionarii cu nostalgii transhumanţiste. Asta ne va oferi cel puţin cîţiva ani să venim cu o idee mai bună. Pînă găsesc cele două specii drumul înapoi.
Ioan T. MORAR
Soluţia mea e simplă, deşi, oarecum, interdisciplinară. Ea porneşte de la constatarea că presa, cîinele de pază al democraţiei, a suferit pierderi foarte mari pe criza asta. Au dispărut publicaţii, s-a mai erodat nişte credibilitate etc. Aşa că, pornind de la constatarea cîinele, prietenul omului, aş transfera patrupedele la munca cu democraţia. Prin urmare, am avea prietenul omului, cîinele de pază al democraţiei. Anulăm redundanţa şi avem prietenul omului de pază la democraţie. Asta ar însemna diseminarea maidanezilor la toate instituţiile care se ocupă cu democraţia. Deşi mi-e teamă că ditamai dulăii comunitari ar ajunge la concluzia că democraţia nu e şi pentru căţei. Dar merită încercat!
Mihai BUZEA
Prin ’96 m-a muşcat Turca, căţeaua de la stâna unchiului Matei. Turca a murit trei luni mai târziu. Acum câţiva ani m-a muşcat Piki, de la blocul lui taică-meu. Piki a murit. Toamna trecută m-a muşcat Bobi, căţeluşa lui Stele. Azi Stele
a-ngropat-o. În concluzie: este absolut inutil să eutanasiaţi câinii. Soluţia reală este confecţionarea unei efigii de-a mea, pe care s-o muşte toţi maidanezii pe care vi se pune pata. Garantez rezultatele, şi nici nu cer mult: 1 euro per muşcătură. Sper că sunt pe puţin 30.000 de câini comunitari în Bucureşti. Nu de alta, dar am datorii.
Simona TACHE
Nu sunt de acord! Dacă ar fi omorâţi căţeii, ar dispărea problema şi, odată cu ea, nişte bani numai buni de furat. Propun alte soluţii care să le ofere, în continuare, autorităţilor acces la aceşti bani, că ne aşteaptă ani grei şi or să aibă oamenii cheltuieli: 1) Trimiterea fiecărui cetăţean la cursuri de psihologia maidanezilor, care atacă doar pentru că simt frica şi e important să învăţăm să dialogăm cu ei fără frică; 2) Achiziţionarea de labradori cu pedigree şi eliberarea lor pe străzi, cu scopul de a se împerechea cu maidanezii şi a da naştere unor corcituri blânde şi jucăuşe; 3) Implantarea de cipuri muzicale în urechile câinilor, astfel încât să asculte permanent o muzică liniştitoare, pacifistă, care să-i îndemne mai degrabă la meditaţie decât la a muşca oameni. Ar mai fi şi alte soluţii, dar le păstrez pentru peste vreo zece ani, când se va ridica din nou această problemă urgentă şi arzătoare.
Cre’ că sigur NU
Alexandru CRISTORIAN
Chestia asta cu eutanasierea cîinilor e o mare tîmpenie. În primul rînd că eutanasierea este ilegală. Deci o discuţie despre bine vs rău sau util vs inutil nu îşi are sensul. Mai apoi, numai nişte cretini ar putea să omoare animale pe motiv că tot ei, cretinii ăştia, nu reuşesc să rezolve problema în mod normal, prin sterilizări şi adăposturi pentru cîinii fără stăpîn. Şi asta din cauză că cele aproximativ două milioane de euroi cît cheltuiesc cretinii din fruntea Bucureştilor pe activitatea de ecarisaj în fiecare an se scurg în nişte buzunare de şmenari. Ce mă enervează însă cel mai tare este că ideea cretină a unui cretin de prefect a trezit la viaţă nişte potăi politice care ştiu că cea mai scurtă cale spre succesul politic e să găseşti o ceată de oameni ce se îndreaptă într-o anumită direcţie şi să te pui în faţa lor. Da, e vorba despre trei javre politice pe care vineri, în timp ce iubitorii de animale protestau în parcul Cişmigiu, le-am văzut în mijlocul mulţimii, urlînd ca turbaţii în speranţa că doar-doar se vor lipi de nişte viitoare voturi.
Ştefan AGOPIAN
Eu, unul, sînt împotriva eutanasierii, şi-am să vă zic de ce. Stau la bloc. Blocul stă într-o curticică împrejmuită cu un gard de sîrmă. În curticica aia s-a aciuit un cîine negru. Destul de negru ca să-l botezăm (fără popă, cîinii n-au Dumnezeu, ca oamenii) Negruţu. Negruţu ăsta e un cîine cumsecade, dar mai ales politicos. Cînd primeşte de mîncare de la vreun vecin milos, întîi mulţumeşte dînd din coadă şi zîmbind prietenos, apoi mănîncă. Niciodată invers. Nişte femei mai inimoase au pus mînă de la mînă şi i-au cumpărat un coteţ, să nu-şi petreacă iarna pe afară. Negruţu s-a instalat mîndru în coteţul lui, dar nu înainte să facă un gest omenesc: a înfiat trei pisici, maidaneze ca şi el, şi le-a invitat să locuiască împreună. Pisicile au acceptat fericite. Dorm împreună, mănîncă împreună, ce mai, o familie trăind în armonie. Dacă cineva îl va omorî pe Negruţu, vreun prefect ticălos, cele trei pisici vor rămîne orfane şi va fi vai de mama lor. Asta doriţi, domnule prefect?
Cristian TEODORESCU
Nişte chinofobi rabiaţi m-au invitat, la mine pe blog, să le mănînc coada cîinilor fără stăpîn, dacă tot îmi pasă de ei. De vii, cum îi vreau eu, imposibil: muşcă! Cei care-i vor eutanasiaţi îşi pot oferi fără nici un pericol plăcerea
pe care mi-o recomandă mie.
Dan STANCIU
Eutanasierea cîinilor e o prostie rea, cum sînt destule în desaga de idei a omului de azi, cu cip în cap. Cocoţat cu de la sine putere în vîrful scării evoluţiei, de unde se dă mare şi tare cu speciile de mai jos. Fără să-i treacă prin minte că va veni ziua cînd alte specii, plasate mai sus (în rezerva de surprize a viitorului), îl vor înghesui pe el într-un ţarc, pentru a-i zdrobi oasele cu bîta.
Votul lui MATEI
Cătălin MATEI
Puţină lume ştie că lătratul este, de fapt, limba română rostită brutal de la coadă la cap. Cunoscătorii sau doar interesaţii trebuie numai să inverseze ordinea literelor din cuvintele cîinilor pentru a nu se mai speria atîta. Dacă lămurim că „Ham, ham“ înseamnă „măh, măh!“ şi „Aauuuu“ la lună înseamnă „Uuaaaa!“ de mirare, ne vom înţelege mult mai bine cu toţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu