Eram pe Guţanu, în Bucegi, într-un loc unde poteca se strecoară la baza abruptului printre molidişuri, jnepenişuri şi pajişti, şi atât de bine camuflat, încât nici vânătorii, nici vânatul nu se sinchiseau de mine. Părea că haita de lupi a reuşit să se apropie sufi cient de cioporul de capre-negre şi mă întrebam dacă şi cum aş putea preveni un masacru. Căci trebuie să recunosc, deşi vânătoarea caprelor de către lupi face parte din ordinea de mult statornicită a naturii, îmi era greu să rămân cu totul neutru: capra-neagră este una dintre favoritele mele şi începând din 1984 am fost implicat în acţiuni de monitorizare, repopulare şi cercetare dedicate acestei specii.
Dar caprele m-au scutit de dilemă: au urcat imediat pe o poliţă greu accesibilă, de unde priveau cu interes strădania lupilor de a escalada pereţii. Cel mai talentat alpinist dintre lupi a reuşit să atingă poliţa, dar, în aceeaşi clipă, din câteva salturi elegante, caprele au urcat pe o prispă şi mai greu accesibilă, chiar deasupra lui. În locul unui deznodă mânt sângeros, şi eu, şi caprele-negre ne-am delectat cu spectacolul comic al lupului, care, lăsându-se păgubaş, a avut mari probleme să coboare înapoi de pe abruptul alunecos. La începutul glaciaţiilor, Rupicapra rupicapra – capra-neagră-de- Alpi-şi-Carpaţi – era deja o specie distinctă, căci se separase complet de ruda sa, capra-neagră-de-Pirinei-şi-Apenini.
Când gheţarii au luat în stăpânire munţii, caprele nu se mai puteau hrăni şi s-au refugiat la câmpie, dar acolo competiţia cu alte erbivore era mare, erau şi mai vulnerabile la prădători, aşa că, pe măsură ce gheţarii s-au topit, ele s-au reîntors pe creste. Cu copita capabilă de o aderenţă deosebită, capra-neagră, având o remarcabilă tehnică de căţărare pe stâncă, şi-a găsit un refugiu perfect pe crestele prăpăstioase ale Carpaţilor.
Chiar dacă uneori lupii, urşii şi mai ales râşii reuşesc să surprindă câte o capră pe picior greşit, abrupturile golurilor alpine le asigură o protecţie perfectă. Capra-neagră pe un pisc ascuţit, cu silueta nobilă, a devenit un simbol aproape heraldic al Carpaţilor. Dar de aici şi drama ei: ce ţintă mai perfectă pentru o armă cu lunetă poate fi decât mândrul animal detaşat pe cer? Braconierii au fost marii inamici ai caprei-blazon carpatic.
Prin anii ’40, când armele erau răspândite iar legea nu prea aspră, numărul caprelor-negre din România a coborât sub 2.000. Excluderea de la păşunat a unor goluri alpine şi un sever control al armelor au făcut ca după 1980 numărul să ajungă la circa 8.500. După 1990, caprele-negre au fost împuţinate mult, prin braconaj, mai ales în condiţiile proliferării carabinelor. Capra-neagră a dispărut încă de mult din unele zone. Din gheaţa Peşterii Scărişoara, speologii au detaşat un craniu de Rupicapra, semn că trăia cândva şi în Munţii Apuseni. Mai târziu, a dispărut din Ceahlău, Munţii Vrancei, Călimani. După 1970, colectivul de cercetări cinegetice din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice a început repopularea cu capre-negre în staţiunile favorabile.
Cele mai multe exemplare strămutate au provenit din Retezat, Bucegi, Piatra Craiului şi Făgăraş. După testarea mai multor metode de capturare, s-a optat pentru plase. Aceasta asigură cea mai mică mortalitate. După imobilizare şi injecţia obligatorie de calmare pentru evitarea stresului de transport, caprele-negre erau purtate în spinare de silvicultori până la cuştile de lemn din camioane şi duse rapid spre locul de repopulare. În anii ’30, au dispărut caprele-negre din Pietrosul Rodnei, zona care, cu puţin timp mai înainte, dăduse un trofeu record mondial. Pornind de la numai 25 de capre strămutate în Rodnei, s-a ajuns în 1990 la peste 300.
Apoi, răspândirea braconajului a dus populaţia în pragul unei noi extincţii. Măsurile luate după anul 2000 au stopat acest fenomen. În Hăşmaş, Ceahlău, Ciucaş, caprele-negre fac din nou parte din ecosistem, iar în Siriu, de la 16 capre aduse din Retezat, Bucegi şi Piatra Craiului, acum sunt circa 100. Cercetătorul Silviu Chiriac consideră că un bun rezultat a fost în Cheile Tişiţei, Vrancea: aici, de la 13 capre strămutate s-a ajuns la 240. „Limitarea vânătorii şi a braconajului a contribuit la acest succes“ – a spus el. Dar cele mai mari populaţii sunt cele din Meridionali: cam 1.000 în Bucegi şi Piatra Craiului, între 3.200 şi 4.000 în Făgăraş, Lotru şi Parâng, cam 2.500 în Retezat şi Godeanu. Capra-neagră din Carpaţi este cea mai valoroasă din lume. 5 din primele 10 trofee de capră-neagră pe plan mondial au fost recoltate în Bucegi. Recordul mondial actual al speciei este deţinut de un trofeu din Munţii Făgăraşului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu