Jurnalul unui caine

Doresc sa impartasesc celor care iubesc animalele, acest text teribil de emotionant.

[Catherine Perrichon] 
Saptamana 1:

Tocmai m-am nascut. Ce bucurie ca am sosit in aceasta lume.
Luna 01:
Mama mea ma ingrijeste foarte bine. Este o mama exemplara.
Luna 02: 

Astazi am fost separat de mama. Era foarte nelinistita si mi-a spus adio din priviri. Sperand ca noua familie umana se va ocupa de mine tot atat de bine cum a facut ea.

Luna 04:
Cresc repede, totul ma atrage si ma intereseaza. Sunt mai multi copii in casa, ei sunt pentru mine ca "fratii mai mici". Suntem niste strengari, ei ma trag de coada si eu ii musc ca sa se joace.  

Luna 05:
Astazi am fost  certat. Stapana m-a dojenit pentru ca am facut pipi in casa, dar ei nu mi-au spus niciodata  unde sa fac. In plus, dorm intr-o magazie...si nu ma plang!
Luna 12:
Astazi, am implinit un an. Sunt un caine adult. Stapanii spun ca am crescut mai mare decat au preconizat. Cat  de mandri trebuie sa fie de mine! 

Luna 13:
Astazi m-am simtit tare rau. "Fratele mai mic" mi-a luat mingea. Eu nu ii iau niciodata jucariile. Si am reactioant. Maxilarele mele au devenit puternice si l-am ranit fara sa vreau. Dupa ce m-au speriat, m-au inchis, aproape nu mai pot sa vad soarele. Ei spun ca ma vor supraveghea, ca sunt un ingrat. Nu inteleg nimic din  ce  se intampla.
Luna 15:
Nimic nu mai este la fel... traiesc pe balcon. Ma simt foarte singur, familia nu ma mai iubeste. Ei uita des ca imi este sete si foame. Cand ploua, nu am un acoperis sub care sa ma adapostesc.

Luna 16:
Astazi, m-au dat jos din balcon. Eram sigur ca familia mea m-a iertat si eram atat de multumit incat saream de bucurie. Coada mea se rotea in toate sensurile. In plus, ei ma duceau la plimbare cu masina. Au deschis portiera si eu am coborat crezand ca vom merge in plimbare la tara. Nu inteleg de ce ei au inchis portiera si au plecat. "Hei, asteptati !" Voi...voi m-ati uitat. Am alergat in urma masinii cu toate fortele mele. Groaza ma coplesea cand mi-am dat seama ca voi lesina si ei nu se vor opri: ei ma parasisera.

Luna 17:
Am incercat in van sa gasesc drumul catre casa. Ma simt si sunt pierdut. In drum, oameni de suflet ma privesc cu tristete si imi dau putin de mancare. Le multumesc din priviri si din adancul sufletului. As dori sa ma adopte pentru ca le-as fi credincios ca nimeni altul. Dar ei spun doar "sarman caine, trebuie sa se fi pierdut".
Luna 18:
Ieri, am trecut prin fata unei scoli si am vazut o multime de copii si de tineri ca "fratii mei". M-am apropiat si un grup, razand, mi-a aruncat o ploaie de pietre pentru a "vedea care tinteste mai bine". Una dintre pietre mi-a atins ochiul si de atunci nu mai vad cu acesta.
Luna 19:
Nu va vine sa credeti, oamenilor le era mai multa mila de mine cand eram mai frumos. Acum sunt foarte slab, aspectul meu s-a schimbat. Am pierdut un ochi si oamenii ma gonesc cu matura cand incerc sa ma culc intr-un colt umbros.  

Luna 20:

Aproape nu mai pot sa misc. Astazi, incercand sa traversez strada unde circula masini, am fost accidentat. Nu voi uita niciodata privirea de saisfactie a soferului, care a facut chiar un ocol ca sa ma striveasca. Macar daca m-ar fi omorat! Dar mi-a rupt soldul. Durerea este teribila, labele din spate nu mai reactioneaza si m-am tarat cu greu catre un pic de iarba la marginea drumului.

Luna 21: 

Sunt 10 zile de cand zac sub soare, sub ploaie, fara sa mananc. Nu pot sa ma mai misc. Durerea este insuportabila. Ma simt foarte rau, sunt intr-un loc umed si se pare ca parul imi pica. Oamenii trec, chiar nu ma vad, altii spun "nu te apropia". Sunt aprope inconstient dar o forta stranie ma face sa deschid ochii...dulceata unei voci m-a facut sa tresar. Ea spunea "Sarmane catelus, in ce stare te-au lasat"...cu ea era un domn in bluza alba, el m-a atins si a zis"regret doamna, acest catel nu mai poate fi ingrijit, ar fi bine sa-i curmam suferintele". Doamna cea draguta a inceput sa planga si a acceptat.

Asa cum puteam, am miscat coada si am privit-o, multumindu-i pentru ca m-a ajutat sa-mi gasesc, in sfarsit, odihna. 

 Nu am simtit decat intepatura injectiei, am adormit pentru totdeauna intrebandu-ma pentru ce m-am nascut si de ce nimeni nu ma dorea.

Solutia nu este sa arunci un caine in strada, trebuie sa-l educi. Nu pierdeti un camarad fidel pentru o problema minora. Puneti punct problemei cainilor abandonati.
Un animal nu se cumpara sau se paraseste ca un obiect. Un animal nu se ofera in nici un caz unui copil, cu o funda roz la gat, fie pentru a satisface un capriciu, fie pentru a-i gasi o ocupatie.
Un animal este o responsabilitate si viata lui nu valoreaza mai putin decat a noastra.