29 mar. 2010

Ana Maria Prodan le-a amenajat câinilor săi un adăpost cu electricitate şi căldură.

A dat 2000 de euro pentru o cuşcă de lux
Bruto şi Oscar, câinii familiei Anei Maria Prodan (37 de ani), sunt două animale de casă cu adevărat norocoase. Stăpâna lor le-a aranjat celor două patrupede un coteţ cu pereţii izolaţi, pardoseală, curent electric şi căldură.Chiar dacă prietenii care au văzut coteţul de lux din curtea casei sale din Snagov i-au spus că a înnebunit, Ana Maria Prodan este foarte mulţumită de adăpostul pe care l-a gândit pentru căţeii săi, mini pincherul Bruto şi buldogul englez Oscar, totul costând 2.000 de euro. Practic, pentru aceste două patrupede, un meşter din Ardeal, recomandat femeii- impresar de un bulibaşă, a construit un coteţ din lemn, dotat cu electricitate, cu două cămăruţe, câte una pentru fiecare animal. Pereţii adăpostului au fost izolaţi cu vată minerală de cea mai bună calitate, iar pe jos a fost pusă pardoseală.
În coteţ există o minicanapea şi mai multe perne aduse special din Germania. Odată cu venirea serii, lumina se aprinde în interiorul cuştii pentru ca animalelor să nu le fie urât pe întuneric. De când a venit frigul, adăpostul câinilor se bucură şi de căldură centralizată. “Sunt copiii noştri şi este normal să ne preocupe bunăstarea lor”, explică Ana Maria Prodan, care continuă: “Avem loc suficient în vilă, însă, pentru că sunt animale, le place să stea mai mult pe afară, aşa că intră şi ies când vor din propria lor casă. În afara coteţului le-am pus asfalt ca să nu intre cu noroi înăuntru, în căsuţă. Toţi prietenii mi-au spus că sunt nebună, dar nu-mi pasă”, a mai explicat Ana Maria Prodan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Singurul prieten absolut dezinteresat pe care omul il poate avea in aceasta lume egoista, singurul care nu-l va parasi niciodata, singurul care nu se va dovedi vreodata ingrat sau tradator, e cainele… El va saruta mana care nu are mancare de oferit, el va linge ranile si plagile cauzate de duritatea acestei lumi… Cand toti ceilalti prieteni pleaca, el ramane.
- George G Vest