20 apr. 2010

Postasul judecatorilor din Petrosani

Tuţi, un căţel abandonat în faţa Judecătoriei Petroşani în urmă cu zece ani, „cumpără“ ziare pe care le duce magistraţilor. Mogâldeaţa duce banii de ziare în dinţi şi, deşi mulţi au încercat, nimeni nu a reuşit să-i fure banii. Paznicii de la tribunal spun că nimeni nu l-a dresat, ci pur şi simplu „a prins gust de presă“.

Maidanezul Tuţi duce în fiecare dimineaţă presa magistraţilor de la Petroşani. Câinele, o mogâldeaţă parcă de jucărie, s-a aciuat pe lângă Judecătoria Petroşani, în urmă cu aproape zece ani, după ce stăpâna lui, o bucătăreasă de la un complex turistic din localitate, nu a mai putut să-l ţină.
Femeia muncea la Complexul Turistic Brădet care s-a închis, iar câinele a ajuns să rătăcească pe străzi până şi-a găsit adăpost la sediul judecătorilor. Jucăuş, patrupedul i-a cucerit imediat pe angajaţii instituţiei şi pe magistraţi, iar aceştia l-au adoptat şi-l îngrijesc de atunci.
Nu a fost dresat
În schimb, Tuţi le întoarce serviciul şi în fiecare dimineaţă le aduce ziarul. Nu de la poarta instituţiei, ci de la chioşcul de ziare aflat la două străzi distanţă.
Tuţi este şi un bun paznic şi nimeni n-a avut curaj până acum să smulgă banii din colţii căţelului. „Este foarte rău şi foarte protector. Imediat mârâie şi sare să atace dacă încearcă cineva să-i ia banii sau ziarul din gură", mai spune bărbatul.
[adevarul.ro/locale]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Singurul prieten absolut dezinteresat pe care omul il poate avea in aceasta lume egoista, singurul care nu-l va parasi niciodata, singurul care nu se va dovedi vreodata ingrat sau tradator, e cainele… El va saruta mana care nu are mancare de oferit, el va linge ranile si plagile cauzate de duritatea acestei lumi… Cand toti ceilalti prieteni pleaca, el ramane.
- George G Vest